În mod evident îngrașă la cât de bine miroase. Deci nu o mâncați, doar să parfumați un pic casa cu ea, da?

În mod evident îngrașă la cât de bine miroase. Deci nu o mâncați, doar să parfumați un pic casa cu ea, da?

  • Timp de preparare: 45 minute
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 250g cașcaval
  • 100g brânză tare și grasă
  • 100g făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 2 ouă
  • 150g smântână grasă
tarta cu cascaval

Se amestecă bine ouăle cu smântâna grasă. Se adaugă și puțină sare.

Se amestecă făina cu praful de copt și se adaugă treptat peste amestecul de ouă în timp ce amestecați. Amestecați totul bine, fie cu telul, fie cu un mixer.

Se rade brânza și cașcavalul și se amestecă împreună

Se pune jumătate din aluat într-o tavă pe care ați tapetat-o cu hârtie de copt unsă cu unt. Peste aluat se presară cea mai mare parte din brânza amestecată cu cașcaval. Se pune și cealaltă jumătate de aluat.

Se pune la cuptorul preîncălzit la 200 grade pentru 30 de minute sau până se rumenește. Pe la mijlocul timpului, presărați ce a mai rămas din brânza amestecată cu cașcaval pe deasupra și lăsați în continuare în cuptor să se rumenească bine.

Se scoate, se răcește puțin și se servește. E mult mai bună caldă spre fierbinte.