Un cheesecake cu caramel și sare grunjoasă.

Un cheesecake cu caramel și sare grunjoasă.

  • Timp de preparare: 2,5 ore (fără răcire)
  • Cost: 50 lei
  • Persoane: 8 normale

  • 250g biscuiți (Leibnitz whole meal)
  • 120g unt (Napolact Bio 82%)
  • 200ml smântână lichidă
  • 5 ouă
  • 4 linguri amidon
  • 500g Mascarpone Galbani
  • 250g Ricotta
  • Scorțișoară măcinată
  • Esență de vanilie
  • 30ml Amaretto
  • 200g smântână (Covalact 25%)
  • 225g zahăr alb
  • 1 lime
  • Dulce de leche
  • Sare grunjoasă de Himalaya
cheesecake cu caramel si sare

Important: aveți nevoie de o tavă cu pereții detașabili. Rețeta asta intră într-una cu diametrul de 28 cm, o găsiți la Metro.

Se face Dulce de Leche din 1 litru de lapte.

Se mărunțesc biscuiții, să iasă firimituri mici. Se adaugă scorțișoara și 120g unt topit. Unt vă mai trebuie un strop deci păstrați un pic. Se amestecă totul bine. Se iau biscuiții mărunțiți și se pun în vasul de copt. Se tasează bine, să fie și îndesați, și drept. Se ia forma și se bagă 10 minute la frigider să se întărească untul.

Se amestecă Mascarpone, smântâna și smântâna lichidă împreună cu zahărul. Se amestecă cu telul până se omogenizează bine și se topește zahărul.

Acum se adaugă ouăle, unul câte unul. Se amestecă continuu.

Se adaugă amidonul, se amestecă continuu și bine, să nu facă cocoloașe.

Se adaugă esența de vanilie, Amaretto, coaja rasă de la lime și sucul stors de la lime.

Se unge cu untul rămas marginea vasului și se toarnă compoziția de brânză cu în vas.

Se pune la cuptorul preîncălzit la 220 grade pentru 10 minute. După, se reduce temperatura la 160 grade și se lasă încă 45 minute.

Se scoate de la cuptor și se toarnă dulce de leche. Se bagă înapoi în cuptor la aceeași temperatură încă 10 minute.

Se oprește focul cuptorului și se lasă încă o oră să se răcească în cuptor.

Se scoate din cuptor și se pune la răcit. Trebuie să stea la rece o zi înainte de servire.

Se servește rece. Chiar când o serviți și numai atunci, se presară puțină sare grunjoasă de Himalaya deasupra.