hummus
O garnitură clasică din bucătăria libaneză. Varianta cu năut din conservă.
  • Timp de preparare: 30 minute
  • Cost: 20 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 800g năut
  • 1 lămâie
  • Tahini (pastă de susan)
  • Chimion
  • Za’atar
  • Ardei iute uscat
  • 1 cățel de usturoi
  • Ulei de măsline
  • Sare
hummus

Se scurge zeama din conservă și se păstrează.

Se pun boabele de năut într-un castron mare și se toarnă apă fierbinte peste ele, să rămână 3-4 degete de apă deasupra. Se lasă 15 minute.

Se freacă cu palmele boabele de năut în apă în așa fel încât să iasă cojile boabelor. Respectivele coji ar trebui să se ridice la suprafață, dacă nu, se aleg pur și simplu.

Se scurg boabele de năut. Se pun boabele în blender.

Se adaugă în blender usturoiul, 1-2 linguri tahini, zeama de la jumătate de lămâie, 3-4 linguri de ulei, 1/2 linguriță de chimion. Se face pastă.

Se completează cu zeamă păstrată din conservă pentru a fi mai cremos sau mai puțin cremos și se mai dă odată prin blender.

Se reglează de sare, se pune în vasul de servire. Se presară za’atar și ardei iute după gust.