Un desert rapid și gustos.
- Timp de preparare: 20 minute (plus 2-3 ore de așteptare)
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 2 mandarine
- 100g ciocolată (Nestle Noir)
- Ulei de cocos
- Fistic crud
Se curăță de coajă mandarinele și se desfac feliuțe. Se așează pe o hârtie de copt pe un platou. Lăsați 2-3mm distanță între ele, nu mai mult nu mai puțin.
Într-o cratiță mică se pune ciocolata ruptă bucăți împreună cu o lingură ulei de cocos. Se pune la foc mic și se amestecă până se topește ciocolata și e totul omogen.
Se ia de pe foc și se pune peste mandarine încercând să obțineți un strat cât mai subțire dar să acoperiți tot.
Se toacă fisticul bucățele și se presară peste ciocolată. Se pune platoul la frigider câteva ore până se întărește.
Se rupe în bucăți și se servește.