Tagliatelle marry me filetto
Paste cu mușchi de vită și sosul de la Marry Me Chicken.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 100 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • 1kg mușchi de vită
  • 6-8 roșii uscate (și ulei din conserva lor)
  • 1 ceapă mică
  • 3 căței de usturoi
  • 200ml vin alb
  • 400ml smântână de gătit 35%
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Tagliatelle marry me filetto

Marry Me Chicken e o rețetă care merită. Dar variații pe tema ei sunt la fel de bune.

Se folosește partea în Y a mușchiului și codița. Mijlocul îl faceți friptură în altă rețetă. Se taie felii foarte subțiri, se pun într-un castron și se amestecă cu o lingură de ulei de măsline.

Se pune o oală mare cu apă la fiert. Când clocotește, se pun pastele, se lasă cât scrie pe ambalaj. Se scurg și se păstrează o cană cu apă de la paste. Dar reglați timpul în așa fel încât pastele să fie gata când e sosul gata.

Se pune mușchiul într-o tigaie, se lasă 1 minut pe fiecare parte. Lucrați în tranșe, nu aglomerați tigaia, se scoate separat.

Se toacă ceapa și usturoiul mărunt. Se toacă roșiile uscate.

Într-o cratiță mare, se pun 2-3 linguri de ulei de la roșiile uscate. Se pune ceapa și usturoiul la călit. Se lasă 1 minut și se adaugă și roșiile tocate. Se mai lasă 3 minute.

Se toarnă vinul, se lasă la fiert 4-5 minute, să mai scadă.

Se adaugă mușchiul gătit, se amestecă și se mai lasă 3-4 minute.

Se adaugă smântâna, se amestecă, se reglează de sare și piper și se mai lasă 2-3 minute.

Se pun pastele deasupra, se amestecă tot. Se reglează grosimea sosului folosind apa de la paste.

Se servește cu parmezan ras deasupra.