Mucenici la cuptor, unși cu miere.

Mucenici la cuptor, unși cu miere.

  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 20 lei
  • Persoane: 4 normale (20 de mucenici)
  • 600g făină 000
  • 80g unt (Napolact Bio 82%)
  • 300ml lapte
  • 5 ouă
  • 100g zahăr pudră
  • 200g zahăr
  • 25g drojdie proaspătă sau 7g drojdie uscată
  • Esență vanilie
  • Esență rom
  • Ceai de tei
  • 1 lămâie
  • Miere
  • Nucă
  • Sare
  • Ulei de floarea soarelui
mucenici moldovenesti

Mucenicii sunt expresia unei sărbători tradiționale în România și Moldova. De bază sunt două feluri de mucenici: cei moldovenești copți în cuptor și unși cu miere și cei muntenești mai mici și făcuți un fel de supă. Fiecare are preferințele lui. Mai multe pe Wikipedia .

Sărbătoarea religioasă a mucenicilor e o poveste în sine și o puteți descoperi tot pe Wikipedia . Erau 40 de mucenici (de aici chestia cu paharele) și printre altele au fost chinuiți 8 zile (de aici forma de 8 a mucenicilor). Dar citiți articolul, e interesant măcar pentru cultură. Tarantino Likes This 🙂

Acum să trecem la masă: se amestecă laptele cald cu drojdia și o lingură de zahăr pudră. Se lasă 5 minute.

Se adaugă 4 gălbenușuri, unt înmuiat la temperatura camerei, un praf de sare, puțină esență de vanilie, coaja rasă de lămâie, restul de zahăr pudră și jumătate din cantitatea de făină. Se amestecă cu mixerul bine de tot după care se adaugă treptat restul de făină. Se scoate mixerul la timp și se continuă amestecatul cu mâna. Știu, e scârbos de lipicios, cel puțin eu urăsc asta. Dar e normal ce se întâmplă, nu vă îngrijorați. Ar trebui să rezulte un aluat moale.

Se lasă aluatul să crească la cald pentru 1 oră. Eu am pus vasul pe aragaz cu cuptorul pornit dedesubt.

Până crește, se face un sirop din 200g zahăr fiert în 500ml ceai de tei. Se adaugă puțină esență de rom.

Vă puneți ulei pe palme și pe blat și vă apucați să modelați aluatul. Nu presărați făină, puneți ulei pe voi.

Se împarte aluatul în 20 de părți egale. Fiecare parte se întinde, se formează niște bastonașe. Se împăturește pe lung de mai multe ori, după care se răsucește. Să iasă un bastonaș răsucit de 20 cm lungime cu o grosime de maxim 1 cm. În poză de exemplu se vede că am făcut cam groase, ideea e că o să crească mult în cuptor. Cu bastonașul ăsta răsucit formați un 8.

Se așează mucenicii în tavă, pe hârtie de copt și se ung cu ou bătut. Se mai lasă în tavă 10-15 minute la dospit.

Se bagă tava la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 20 minute sau până se rumenesc mucenicii. Se acoperă cu o hârtie de copt și se mai lasă 5 minute la cuptor.

Se încălzește foarte puțin mierea ca să fie lichidă. Se macină nuca.

Se scot mucenicii din cuptor, se stropesc din belșug cu sirop și se lasă 5 minute. Nu faceți economie la sirop, mucenicii o să absoarbă tot chiar dacă la început băltește. Se ung cu miere caldă și imediat se presară cu nucă.