O glazură pentru diverse prăjituri, dar mai ales pentru turtă dulce.
  • Timp de preparare: 30 minute
  • Cost: 10 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1 ou
  • 150g zahăr pudră
  • 1 lămâie
  • Extract de vanilie

Cea mai des întâlnită glazură de prăjituri, este cunoscută din 1770 conform Wikipedia . Merge și colorată cu diverși coloranți așa că vă recomand o căsuță de turtă dulce pictată cu glazura asta.

Se separă oul, gălbenușul nu se folosește.

Se bat albușul până se întărește. Se adaugă zahărul pudră și se mixează în continuare până se obține o cremă ca o smântână.

Se adaugă o linguriță de zeamă de lămâie și 1 lingură extract de vanilie. Se mixează totul bine. Nu ca la bezele, doar până se întărește cât de cât.

Se folosește la glazurat. Cu lingurița, cu poșul sau cu pensula.