O garnitură uzuală dar cu multe variații. Aici e un mic îndrumar către un orez nimerit.

Cum se gătește orezul? Mai precis cum se gătește orezul care nu este prefiert, la plicuri în genul Uncle Ben?

Sunt mai mulți pași, fiecare important. La modul general se gătește în două sau trei etape și pentru orezul simplu, de bază, aveți nevoie doar de orez, apă și sare.

Primul pas e alegerea orezului, sunt mai multe variante: bob rotund, basmati, jasmine, sălbatic, integral. Nu discutăm aici de Arborio de exemplu care e pentru risotto. Îl alegeți în funcție de rețeta dorită, de alăturarea cu alte mâncăruri, dar și după gust.

Al doilea pas este spălarea orezului. E important pentru că înlătură eventualele produse chimice de pe orez, dar și praful de orez pe care îl găsiți amestecat în pachet.

Există două variante:

  • Fără sită (eu așa prefer). Se pune orezul într-un vas încăpător în care să intre și o cantitate de apă cam de două ori mai mare în volum. Se pune apă rece și se amestecă cu degetul, ușor. Apa se va colora de la praful de orez. O scurgeți, turnați altă apă și repetați operația până nu se mai colorează apa aproape deloc. Lăsați orezul în apa curată încă 10 minute înainte de gătire.
  • Cu sită. Se pune orezul în sită și se clătește sub apă rece, amestecând ușor în el, evident, tot cu degetul.

De remarcat că unele variante de orez sunt mai bune dacă nu le spălați. Eu spăl/clătesc orezul uzual din magazin și mai ales pe cel cu bob rotund. Dar orezul pe care îl cumpăr de la magazinul vietnamez al cărui nume îl găsiți pe site-ul lor nu îl spăl. E extraordinar de bun așa.

Al treilea pas este gătirea propriu-zisă. Și aici există două variante: prin fierbere sau prin absorbție.

  • Gătirea prin fierbere presupune o operațiune identică cu fierberea pastelor. Adică se pune orezul cu apă cu sare la fiert, se fierbe cât scrie pe ambalaj după care se scurge bine. E important de remarcat că se pune multă apă, cam 8 părți apă la una de orez. Deasemenea, veți avea nevoie de o sită la scurgerea orezului.
  • Gătirea prin absorbție presupune punerea la fiert a orezului într-o cantitate de apă cu sare, foarte precis calculată astfel încât apa să fie absorbită în totalitate de orez. Gătirea se face într-o oală cu apă care a dat în clocot în care se pune orezul iar focul se dă la minim și se pune capacul. Timpii de gătire, altfel decât orientativ după absorbția lichidului sunt de 9-10 minute, mai puțin pentru orezul integral care stă 30 de minute.

Dacă alegeți varianta prin absorbție, Rapoartele, în volum (aici e de ajutor varianta de gătit la cană, nu la cântar), orez/apă recomandate variază cu tipul de orez:

  • orez jasmine 1:1,3
  • orez basmati 1:1,5
  • orez integral 1:1,75

Al patrulea pas, doar în varianta prin absorbție, este relaxarea. După gătire, se oprește focul și se lasă cu capac încă 15 minute.

În mod evident, gătirea prin fierbere e mai rapidă dar mai puțin pretențioasă. Varianta prin absorbție, deși mai complicată la prima vedere poate genera rețete mult mai interesante.

De exemplu, în varianta prin absorbție:

  • puteți înlocui apa total sau parțial cu supă de pui. Delicios.
  • puteți înlocui parțial apa cu suc de portocale
  • puteți adauga și amesteca parmezan pe la jumătatea pasului 4
  • puteți adăuga diverse arome (șofran, boia, sfeclă făcută pastă) în pasul 3

În ambele variante de gătire, dacă nu mai urmează și alte etape, se scoate din cratiță, se pune în vasul de servire și se amestecă ușor cu o furculiță. Se servește cald.