Friptură de vită cu prosciutto și salvie prăjită în unt. Cum sună?

Friptură de vită cu prosciutto și salvie prăjită în unt. Cum sună?

  • Timp de preparare: 60 minute
  • Cost: 50 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1kg pulpă de mânzat
  • 200g prosciutto crudo
  • Salvie proaspătă
  • Făină
  • Unt
  • Ulei de măsline
  • 200ml vin alb
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
saltimbocca alla romana
saltimbocca alla romana

O rețetă după Francesco Tonelli . Tipul ăsta scrie pentru Playboy printre altele și acolo am și văzut prima oară rețeta, acum foarte mulți ani. Nu a ieșit bine atunci. Și da, recunosc, citeam din Playboy mai ales rețetele, băuturile și Consilier Playboy 🙂

Saltimbocca e o rețetă italienească din regiunea Roma. Vezi mai multe pe Wikipedia .

Se cumpără pulpă de mânzat. De mânzat, nu de vită că altfel vă dați dinții la ascuțit. Rugați măcelarul să o felieze cât mai subțire, nu aveți cuțit ca al lui.

Se bat feliile de carne între două pungi alimentare să iasă foiță. Se taie astfel încât să aveți bucăți de carne de 10 pe 10 cm. Se condimentează cu piper proaspăt măcinat, nu puneți sare. Se lasă să stea cu piper 10-20 minute.

Se asamblează o bucată de carne, o felie de prosciutto și o frunză de salvie, în ordinea asta. Prindeți salvia și prosciutto de bucata de carne folosind o scobitoare.

Se dă prin prin făină doar partea cu prosciutto.

Se pune la încins unt în puțin ulei de măsline. Se pun la prăjit bucățile de carne pe partea cu prosciutto. Se lasă 2-3 minute la foc mare, sau până devine crocant prosciutto. Se întorc și se lasă maxim jumătate de minut pe partea cu carne.

Grăsimea rămasă se stinge cu vinul alb și cu încă puțin unt. Se lasă la foc mare 5-6 minute să se reducă, se amestecă continuu.

Se servește câte o bucată de carne, cu prosciutto în sus la vedere și cu o lingură de sos. Merge minunat cu Gnocchi alla Romana și cu un vin alb, rece și sec. De exemplu Solo Quinta.