Un fel de chiftele cu parmezan înăuntru și gătite ca niște chiftele marinate. Doar că altfel 🙂
- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 40 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 1kg piept de curcan tocat
- 1 ceapă
- 3 căței de usturoi
- 2 ouă
- 700ml suc de roșii
- Ardei iute uscat
- Oregano uscat
- 1 legătură de pătrunjel
- 1 legătură busuioc proaspăt
- 100g mozarella
- 200g parmezan
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se amestecă pieptul de curcan cu parmezanul, pătrunjelul tocat mărunt și oul. Se pune sare și piper după gust. Se prăjesc câteva minute în ulei de măsline. Nu mult, cât să se rumenească un pic. Lucrați ca de obicei în etape și le scoateți pe măsură ce se fac.
În uleiul rămas se pune ceapa tocată la călit 2-3 minute. Se adaugă usturoiul tocat și se mai lasă jumătate de minut. Se adaugă sucul de roșii, 1 lingură de oregano uscat, ardei iute uscat după gust, sare și piper după gust. Se amestecă tot și se fierbe cam 5-7 minute amestecând. Trebuie să scadă un pic și să se îngroașe.
Se pun chiftelele în sos și se dau într-un clocot.
Se ia cratița și se pune la cuptor la 180 grade pentru 15 minute. Se scoate cratița, se întorc chiftelele în sos, se presară mozarella rasă și se pune înapoi încă 15 minute sau până se rumenește mozarella.
Se servește fierbinte, pe pat de spaghette, preferabil capellini no. 1. Presărați busuioc tocat deasupra.