- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 40 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 1kg piept de pui dezosat, fără piele
- 2 ouă
- 60g făină
- 90g amidon de porumb
- 250ml suc de portocale
- 60ml sos de soia
- 50g zahăr brun
- Oțet de orez
- Ulei de susan
- Ardei iute uscat
- 2 căței de usturoi
- 20g ghimbir
- Ceapă verde
- Ulei de floarea soarelui
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se toacă ceapa verde mai mare, dar numai partea verde.
Se presară sare și piper pe pieptul de pui, pe ambele părți, se lasă 15 minute la temperatura camerei.
Se taie puiul în cuburi de 3cm.
Într-un castron mare se bat ouăle bine cu puțină sare.
Într-un castron se amestecă 60g făină cu 60g amidon.
Se pun cuburile de pui în castronul cu ouă bătute și se amestecă până se acoperă toate. Se iau câte unul și se dau prin făina cu amidon.
Se pun la prăjit în ulei de floarea soarelui să ajungă uleiul până la jumătate. Se întorc din când în când și se prăjesc în total cam 5 minute. Lucrați în tranșe, nu aglomerați tigaia. Se scot separat.
Între timp, în alt castron, amestecați sucul de portocale, sosul soia, zahărul brun, 1 lingură oțet de orez, 1 linguriță ulei de susan. Se adaugă usturoiul zdrobit, ghimbirul ras, ardei iute după gust.
Când ați terminat de prăjit puiul, se golește tigaia de ulei, se pune sosul și se pune la foc mediu. Se aduce la clocot și se fierbe 1 minut.
Într-un castron se amestecă 60ml de apă cu 2 linguri amidon de porumb. Se adaugă peste sos și se fierbe 2-3 minute sau până se îngroașă sosul.
Se adaugă puiul prăjit, se amestecă.
Se ia de pe foc și se servește imediat cu ceapă verde presărată deasupra.
Se potrivește cu un orez simplu lângă.