Omletă grecească cu roșii, busuioc și Feta.
- Timp de preparare: 30 minute
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 6 ouă
- 10-15 roșii cherry
- 1 cățel de usturoi
- 50ml bulion de casă
- 100g Feta
- Busuioc proaspăt
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se bat ouăle cu puțină sare într-un castron. Se taie roșiile jumătăți pe lung. Se sfărâmă brânza.
Într-o tigaie, într-o lingură ulei de măsline se pun roșiile la călit. Se lasă 2-3 minute se amestecă și se întorc.
Se adaugă usturoiul zdrobit și tocat, sare și piper după gust, se amestecă și se mai lasă 1 minut. Se adaugă bulionul de casă, se amestecă și se lasă 2 minute să scadă.
Se toarnă ouăle, se amestecă și se tot amestecă până se gătesc ouăle.
Se presară brânză, se presară busuioc tocat și se servește. Merge perfect cu pâine proaspătă și cu un Prosecco.