
- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 50 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 800g carne de vită tocată
- 500g paste (am pus melcișori)
- 700ml suc de roșii
- 250ml smântână grasă
- 200g brânză Philadelphia
- 1 ceapă
- 200g cheddar
- 200g cașcaval
- Muștar
- Fulgi de chilli
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Se rade cheddar. Se rade cașcavalul, nu le amestecați.
Se pune carnea într-o tigaie mare, fără ulei. Se călește 10-12 minute până se rumenește bine și scade zeama lăsată. Se sparg orice aglomerări.
Se toarnă sucul de roșii, 1 lingură mare de muștar, sare și piper după gust. Se adaugă și fulgi de chilli, se amestecă tot și se lasă la foc mic 10 minute. Amestecați din când în când.
Între timp se fierb pastele cât scrie pe ambalaj.
Într-un castron se amestecă smântâna, brânza Philadelphia și ceapa tocată mărunt.
Când sunt gata pastele se scurg.
Într-o tavă de 33×23 cm (9x15inch), unsă cu ulei de măsline, se pune jumătate din cantitatea de paste. Se acoperă cu jumătate din cantitatea de carne. Peste, se pune jumătate din cantitatea de smântână cu Philadelphia iar deasupra se pune tot cașcavalul ras. Se nivelează fiecare strat.
Se continuă cu restul de paste, restul de carne, restul de amestec de smântână iar deasupra tot cheddar ras. La fel, se nivelează fiecare strat.
Se pune tava la cuptor la 180 grade pentru 45-60 de minute sau până se rumenește bine cheddar.
Se scoate din cuptor și se lasă 15-20 de minute înainte de servire.