ramen de somon
Inspirat de supa tradițională japoneză de porc, aici varianta cu somon.
  • Timp de preparare: 3 ore
  • Cost: 60 lei
  • Persoane: 4 normale

  • 500g somon file
  • 300g tacâmuri de somon
  • 4 ouă
  • 250g tăiței chinezești
  • 10 fire ceapă verde
  • 2 fire praz
  • 40g ghimbir proaspăt
  • 2 căței de usturoi
  • Ciuperci (shiitake sau de care aveți)
  • 200ml sos de soia
  • Ulei de susan
  • Wasabi
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
ramen de somon

Am mai făcut un Ramen, vedeți acolo povestea, cine e și de unde vine.

Se folosește o oală de 5 litri.

Se spală tacâmurile de somon și se pun în apă rece la fiert. Se adaugă prazul tăiat bucăți mari, ardeiul gras curățat de cotor și tăiat în bucăți mari, ghimbirul curățat și mărunțit, usturoiul curățat și tăiat bucăți mari. Se adaugă și sare și piper după gust. Nu prea multă sare fiindcă vine și sos de soia.

După ce începe să fiarbă, lasați la foc mic, cu capac timp de 2 ore.

Se strecoară zeama în altă oală, legumele se aruncă. Se adaugă sos de soia după gust, ciupercile tăiate cuburi.

Se curăță somonul de piele și eventualele oase rămase, se taie cuburi de 2-3 cm și se adaugă în zeamă.

Se pune zeama la fiert la foc mic pentru 45 minute.

Se pune apă la fiert cu sare. Când clocotește, se pun tăițeii la fiert pentru 3-4 minute sau cât scrie pe ambalaj. Se scurg, se pun în vasul de servire și se adaugă puțin ulei de susan ca să nu se lipească. Se amestecă.

Se fierb ouăle tari. Se taie ceapa mărunt, se pune într-un bol împreună cu puțin sos de soia.

Se servește imediat astfel: în fiecare farfurie se pun câțiva tăiței, se toarnă 1-2 polonice de supă, se adaugă o jumătate de ou fiert, 2-3 cuburi de somon și ceapă tocată. Se suplimentează cu wasabi după gust.

Merge cu lichior japonez de Ume. Rece să fie.