pui cu rosii uscate si smantana
Un sos absolut delicios. Păcat că pozele cu sosuri nu arată niciodată bine.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 50 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1kg piept de pui dezosat, fără piele
  • 400g roșii uscat în ulei
  • 4 căței de usturoi
  • 250ml smântână de gătit 35%
  • 50g parmezan
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
pui cu rosii uscate si smantana

Se taie pieptul de pui, pe lung în două. Să obțineți 2 felii din fiecare piept, plate ca și cum l-ați bate. Mușchiulețul separat. Se dau cu sare și piper pe ambele părți și se lasă să stea la temperatura camerei 15 minute.

Se scurge uleiul din roșiile uscate într-o tigaie. Se prăjesc feliile de pui în uleiul de roșii, câteva minute pe fiecare parte până se rumenesc. Lucrați în tranșe și le scoateți când sunt gata pe o farfurie. Mușchiuleții îi puteți mânca la botu’ calului că de aia sunteți în bucătărie 🙂 Restul feliilor le tăiați în două.

Se curăță usturoiul și se toacă mai mare. Se toacă mărunt roșiile uscate.

Se pun roșiile tocate în uleiul rămas în tigaie, se călesc 2-3 minute. Se adaugă usturoiul, se amestecă și se mai lasă 2 minute.

Se toarnă smântâna, se amestecă, se dă focul la mediu și se așteaptă să ajungă de clocot.

Se pun bucățile de pui, se învârt să se îmbrace în sos și se lasă 5-7 minute la foc mediu.

Se presară parmezanul deasupra, se lasă 1 minut. Se învârt toate bucățile de pui în tigaie, se mai lasă 5 minute.

Se servește imediat, cu sos deasupra. Merge cu un vin alb, rece și sec. Scaia Chardonnay 2021 e perfect.