cartofi dulci cu mozarella si bacon
Un fel de cartofi la cuptor, împănați și aromați.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1,5kg cartofi dulci (3 cartofi mari)
  • 200g mozarella
  • 200g bacon afumat
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
cartofi dulci cu mozarella si bacon

Se curăță cartofii. Se taie felii groase de jumătate de cm.

Se feliază subțire mozarella, se feliază foarte subțire baconul.

Se pune o felie de cartof, una de mozarella, una de bacon. Se presară puțin piper și se reia operația.

Se unge cu un pic de unt, se presară sare. Dacă aveți, înfigeți scobitori sau chiar bețe de frigărui în cartof pentru a vă asigura că nu o ia la vale în cuptor.

Se pun pe hârtie de copt în tava cuptorului. Puneți tava în cuptorul preîncălzit la 200 grade pentru 15 minute. Reduceți la 180 grade și mai lăsați 45 de minute.

Se servește imediat.