O mâncare de inspirație marocană, puțin dulce. Am văzut prima oară rețeta asta cu carne de porc dar la o căutare simplă, porcul nu are treabă cu Marocul decât pentru turiști. Ei sunt musulmani, dar pentru turiști fac și porc. Să mâncăm însă originalul.

O mâncare de inspirație marocană, puțin dulce. Am văzut prima oară rețeta asta cu carne de porc dar la o căutare simplă, porcul nu are treabă cu Marocul decât pentru turiști. Ei sunt musulmani, dar pentru turiști fac și porc. Să mâncăm însă originalul.

  • Timp de preparare: 3 ore
  • Cost: 50 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1kg pulpă de vită
  • 750g prune uscate
  • 1 ceapă
  • Ulei de măsline
  • Coriandru
  • 2 linguri zahăr brun
  • Scorțișoară măcinată
  • Boia dulce
  • 750ml suc de roșii de casă
  • Semințe de susan
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Vita cu prune uscate

Se pune ceapa tăiată cubulețe la călit în ulei împreună cu coriandru măcinat și piper măcinat. Se lasă până se îngălbenește.

Se adaugă carnea tăiată cubulețe și se lasă la călit 10 minute. Se amestecă din când în când să se albească pe toate părțile.

Se adaugă boia dulce și se amestecă.

Se adaugă sucul de roșii, sare după gust, zahărul brun, jumatate de linguriță scorțișoară și se amestecă. Se lasă la fiert 2 ore, se completează cu apă din când în când să aibă în ce să fiarbă.

Se adaugă prunele uscate și 2 lingurițe semințe de susan. Sosul trebuie să fie acum cât să intre la limită prunele și carnea. Se mai lasă 20 minute pe foc.

Se bagă cratița la cuptorul preîncălzit, foc mediu 20 minute.

Se servește imediat împreună cu suc de portocale. Dacă nu se poate că are prea multă vitamina C, merge și vin rece și gustos, Crâmpoșie de la Isărescu.