cartofi cu parmezan
Cartofi cu o crustă crocantă de parmezan.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 30 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1kg cartofi roșii
  • 100g parmezan
  • 100g pesmet
  • 50g unt 82%
  • 3 căței de usturoi
  • Rozmarin proaspăt
cartofi cu parmezan

Se aleg cartofi mai mici, cam 2 cm pe 4 cm. Și să fie cât de cât la aceeasi dimensiune toți.

Se spală bine și se pun întregi, cu tot cu coajă la fiert. Se lasă să fiarbă 15 minute după ce clocotește apa. Se scurg și se lasă la răcit.

Se topește untul. Se curăță și se toacă subțire usturoiul.

Se toacă rozmarinul mărunt. Se amestecă rozmarinul cu pesmetul și parmezanul.

Se pune o hârtie de copt în tava cuptorului. Pe hârtia de copt se toarnă untul topit și se întinde să acopere toată hârtia. Peste untul topit se presară amestecul de parmezan cu pesmet, uniform, peste tot.

Se taie cartofii în două pe lungime. Se lipesc 2-3 feliuțe de usturoi pe partea tăiată a cartofului și se așează cu coaja în sus peste parmezanul cu pesmet. Se apasă bine să se lipească.

Se pune tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 40-50 minute.

Se servesc imediat, merg simpli sau cu orice carne.