ciorba de potroace
Ciorbă de aripi, acră și sărată, foarte bună pentru mahmureală.
  • Timp de preparare: 3 ore
  • Cost: 60 lei
  • Persoane: 8 normale
  • 1kg aripi de pui cu piele și os
  • 500g pipote și inimi
  • 3 morcovi
  • 2 păstârnac
  • 1/2 țelină mică
  • 2 cepe medii
  • 2 ardei kapia
  • 1 litru zeamă de varză
  • 4 ouă
  • 300g smântână
  • Leuștean proaspăt
  • 100g orez
  • Ulei de floarea soarelui
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
ciorba de potroace

Se spală aripile, pipotele și inimile. Tăiați pipotele în bucăți mai mici sau lăsați-le întregi după gust.

Se curăță morcovii, păstârnacul și țelina, se taie cuburi mici ca de ciorbă. Se călesc 2 minute în puțin ulei de floarea soarelui.

Se toacă cepele mărunt. Se curăță de semințe și se toacă ardeii kapia mărunt.

Într-o oală de 6 litri se pun pipotele, inimile și aripile la fiert. Se pune puțină sare. Se lasă la fiert 1 oră și se scoate spuma din când în când.

Se adaugă legumele tocate, inclusiv ceapa și ardeii. Se pune piper după gust. Se mai lasă la fiert 30 de minute.

Opțional, se pot scoate acum aripile, le curățați de oase și puneți doar carnea înapoi. Dar parcă e mai interesant cu aripa întreagă în farfurie.

Se adaugă orezul și se mai lasă 20 de minute la fiert.

Se adaugă zeama de varză, se mai lasă 5 minute la fiert și se ia de pe foc.

Se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile nu se folosesc. Într-un castron mare se bat gălbenușurile cu smântâna. Se pune un polonic de zeamă din ciorbă și se amestecă continuu ouăle cu smântână. Se repetă operația de 4 ori. Amestecul din castron îl turnați înapoi în ciorbă.

Se adaugă și leușteanul tocat mărunt, se amestecă și se lasă câteva minute înainte de servire.

Se servește împreună cu pâine proaspătă și cu ardei iute lângă.