Măcar de Paște și tot trebuie gătit acest miel la cuptor. Dar merge și oricând altcândva, doar să găsiți miel.

Măcar de Paște și tot trebuie gătit acest miel la cuptor. Dar merge și oricând altcândva, doar să găsiți miel.

  • Timp de preparare: 6 ore
  • Cost: 100 lei
  • Persoane: 4 normale

  • 1 pulpă spate de miel
  • 1 pahar de vin roșu
  • 3-4 linguri ulei de măsline
  • 2 linguri de miere
  • 1 linguriță de muștar
  • 1 lămâie
  • Rozmarin
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Se spală bine pulpa, eventual se rupe de la genunchi dacă nu intră în tavă.

Se face un amestec din zeama de lămâie, muștar și miere. Se amestecă bine până se dizolvă tot.

Se așează pulpa în tavă, se toarnă uleiul peste, vinul, după care se presară rozmarin, sare și piper. Inclusiv puțin în vinul de lângă.

Se unge cu sosul de miere și se dă la cuptor cu tava acoperită timp de 2-3 ore.

Se scoate, se întoarce pulpa, se unge cu sosul de miere și se dă la cuptor, fără să mai acoperiți, încă 30 minute. Se repetă operația asta până când carnea e fragedă.

Se servește cu salata proaspătă (1 salată, 2 leurdă, 1 pătrunjel, 1 mărar, 1 legătură ceapă verde tocată, 2 lămâi, ulei de măsline, sare) și pâine proaspătă pentru sos.

Merge cu un vin alb sau rose rece. Trantu Pinot Noir Rose e perfect.