- Timp de preparare: 5 ore (plus 2 zile de așteptare)
- Cost: 50 lei
- Persoane: 10 normale
- 1,3kg rasol de porc, cu os
- 1 picior de porc
- 1 ceapă
- 1 morcov mare
- 7 căței de usturoi
- Piper negru boabe
- Frunze de dafin
- Sare
Am mai făcut piftie de ciolan afumat. Foarte bună, dar durează prea mult.
Se curăță ceapa, se taie în 4. Se curăță morcovul, se taie cuburi mari. Se curăță usturoiul.
Se curăță bine rasolul și piciorul de porc. Se pun într-un vas cu apă rece și se lasă să stea 8 ore sau peste noapte.
Într-o oală mare, cu capac, se pune rasolul și piciorul de porc la fiert în apă să îl acopere. Probabil o oală de 6 litri e de ajuns.
Se aduce la clocot și se pune o lingură de sare în apă, amestecați să se dizolve. Dați focul la minim și lăsați să fiarbă, cu capac, 2 ore. Strângeți spuma când se formează.
Se pune ceapa și morcovul, 1-2 lingurițe de boabe de piper. Se adaugă 4 căței de usturoi și 2 frunze de dafin.
Se pune capacul și se lasă la fiert 3 ore sau până carnea începe să se desprindă de pe os.
Se aleg tăvi mai mici sau mai mari, castroane și alte forme.
Se scoate ciolanul, cu grijă, se pune pe un platou. Se lasă 15 minute la răcit. Se scoate carnea de pe os, fără șorici și se pune direct în formele de piftie.
Se strecoară zeama fiartă în altă cratiță. Se pune cratița cu zeamă din nou la fiert cam 1 oră sau până scade cam un sfert. Se gustă și se reglează de sare.
Se zdrobesc restul de căței de usturoi și se pun într-o sită. Prin sita asta, turnând peste usturoiul zdrobit, se strecoară zeama în formele de piftie, peste carne.
Se pun formele peste noapte la răcit în frigider.
Se servesc, eventual răsturnate pe un platou, cu hrean murat în oțet.