- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 120 lei
- Persoane: 4 normale
- 1kg mușchi de vită (partea din mijloc)
- 50g unt 82%
- 300ml vin Marsala
- 4 smochine
- 1 ceapă mare
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
O rețetă de la Laura Laurențiu.
Se alege partea de mușchi din mijloc. Se taie 4 felii groase de 4 cm. Se lasă la temperatura camerei 15-20 de minute.
În timpul ăsta faceți sosul că nu mai aveți timp după. Se pune vinul într-o tigaie la foc mare. Se lasă la fiert până scade bine, cam jumătate. Durează 5-6 minute. Se toarnă într-un castron.
Se curăță ceapa și se taie în 10 pe lung. Nu chiar julienne, dar nici în sferturi. Se spală smochinele și se taie în sferturi.
În aceeași tigaie se pune jumătate din unt, cam 25g, se topește și se adaugă ceapa, se pune un pic de sare și se dă focul la minim. Se călește ceapa 2-3 minute până e aurie.
Se adaugă înapoi vinul scăzut, se aduce la clocot. Se pun smochinele tăiate, se fierb 2 minute.
Se ia de pe foc, se pune restul de unt și se amestecă până se îngroașă sosul. Se reglează de sare și piper.
Se ung cu ulei de măsline pe ambele părți, se presară sare grunjoasă și piper peste tot și se pun în tigaie la foc mare. Se țin 2 minute pe fiecare parte. Se pun și pe lateral puțin. Ideea e să “îi puneți capac”, adică să se sigileze carnea să rămână sucul înăuntru.
Se pune tigaia în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 5-10 minute. Verificați temperatura internă a cărnii cu un termometru. Când a ajuns la 60-62 grade, adică medium rare, o scoateți pe un platou și o lăsați 2-3 minute înainte de servire.
Se servește cu sos și smochine deasupra. Merge cu un piure de cartofi dulci. Se potrivește și un vin roșu și sec, ceva gustos și mai gros. Lupi de la Gitana e perfect.