- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 600g inimă de porc (2 bucăți)
- 6-8 ardei iuți verzi
- 1-2 ardei kapia
- 50g ghimbir proaspăt
- 5-6 căței de usturoi
- 150ml vin alb
- 400ml supă de pui
- 100ml sos Teriyaki
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se curăță inimile de eventualele vene sau pielițe mai evidente. Nu vă chinuiți însă prea tare, se va fierbe mult. Se taie cuburi mici de 1-2cm.
Într-o cratiță mare se pun 2 linguri ulei de măsline și se pun cuburile de inimă la călit, cam 1 minut pe fiecare parte. Se lucrează în tranșe, nu aglomerați cratița. Se scot separat.
Când sunt toate cuburile călite, se pun toate înapoi în cratiță. Se toarnă vinul, se amestecă și se lasă 3 minute să fiarbă, cât să scadă.
Se adaugă supa de pui, se pune sare și piper după gust și se lasă la foc mic, cu capac, cam 1 oră. Să scadă și să se înmoaie bine bucățile de inimă.
Între timp, se curăță ardeii kapia de cotor și semințe, se taie fâșii lungi și subțiri. Se taie ardeii iuți rondele groase de 0,5cm, se curăță (sau nu) de semințe și nervuri.
Se curăță ghimbirul și se toacă mărunt. Se curăță usturoiul și se toacă mărunt.
Când sunt aproape gata inimile, se adaugă ardeiul kapia și sosul Teriyaki, se amestecă și se mai lasă 5 minute cu capac.
Se pune o lingură de ulei într-o tigaie, se pune ghimbirul și usturoiul. Se amestecă și se lasă 30 de secunde. Se adaugă ardeiul iute, se amestecă și se mai lasă 1 minut.
Se toarnă ardeiul iute din tigaie peste inimile din cratiță, cu tot cu zeamă. Se amestecă și se mai lasă 1-2 minute la foc mediu, fără capac.
Se servește imediat, merge cu un orez simplu lângă.