Jalapenos umpluti cu cheddar
O gustare sau aperitiv savuros, ușor picant și cu multe arome.
  • Timp de preparare: 45 minute
  • Cost: 40 lei
  • 10 Jalapenos
  • 100g cheddar
  • 200g cremă Philadelphia
  • 100g bacon afumat
  • 1 ceapă verde
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Jalapenos umpluti cu cheddar

Se aleg ardei Jalapenos verde închis, cât mai groși. Se taie în jumătate pe lung și se curăță de semințe și nervuri.

Se pune baconul la prăjit în tigaie, fără ulei. Se lasă până devine auriu închis, se scoate separat. Lucrați în tranșe, nu aglomerați tigaia.

Când s-a răcit baconul, ar trebui să fie crocant. Fărâmițați în bucățele mici.

Se rade cheddar. Se toacă mărunt partea verde de la ceapa verde, partea albă nu se folosește.

Se amestecă cheddar cu Philadelphia, baconul fărâmițat și ceapa tocată. Se pune sare și piper după gust.

Se umple fiecare ardei cu amestecul de cheddar, nivelați, nu puneți cu vârf.

Se pun ardeii în tava cuptorului pe hârtie de copt. Se pune tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 20-25 de minute sau până se rumenește brânza.

Se lasă 5-10 minute înainte de servire.

Se pot servi simpli, ca aperitiv, sau cu un burger lângă. Ce e sigur e că vă trebuie și o bere sau măcar apă.