Tiramisu cu fistic
De când cu Ciocolata Dubai, fisticul este peste tot. Acum, rețeta clasică de tiramisu, cu gust de fistic.
  • Timp de preparare: 1 oră (plus o zi de așteptare)
  • Cost: 80 lei
  • Cantitate: 15 porții
  • 200g unt de fistic
  • 100g fistic crud, curățat
  • 150g zahăr
  • 500g mascarpone
  • 6 ouă
  • 500ml lapte
  • Extract de vanilie
  • Cacao
  • 48 pișcoturi
Tiramisu cu fistic

Ca să reiau, de când cu ciocolata Dubai, toată lumea consumă fistic. Atât de mult încât au apărut magazine specializate aproape exclusiv în vânzarea de fistic. Cam așa e Fistic Boutique pe care îi recomand.

Se toacă fisticul, o parte mărunt, o parte mai mare. Se separă ouăle, aveți nevoie de 6 gălbenușuri și 4 albușuri. 2 albușuri nu se folosesc.

Se mixează gălbenușurile cu zahărul până se dizolvă zahărul, câteva minute. Se adaugă mascarpone, 60g fistic mărunțit mic și 150g unt de fistic. Se mixează tot până e omogen.

În alt castron se mixează albușurile până se fac spumă. Se încorporează spuma în crema de mascarpone folosind o spatulă, cu mișcări de jos în sus și în lateral. Nu se amestecă.

Se amestecă 500ml de lapte cu 50g unt de fistic și extract de vanilie. Se încălzește amestecul într-o cratiță, până e cald, nu fierbinte.

În două tăvi 20x20cm (8x8inch), sau un spațiu echivalent, se pune un strat subțire de cremă de mascarpone. Se înmoaie pe rând pișcoturi în lapte, se pune un strat de pișcoturi. Se adaugă încă un strat de cremă, încă unul de pișcoturi și încheiați cu un strat de cremă.

Se ornează cu restul de fistic mărunțit mare și se pudrează cu cacao.

Se lasă la frigider câteva ore.