
- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 60 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 1kg ficăței de pui
- 1 ceapă
- 2 căței de usturoi
- 1 sfeclă medie
- 1 legătură de mărar
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Cel mai mult durează sfecla. Se pune întreagă, cu tot cu coajă în cuptor la 200 grade pentru 90 de minute. Se scoate și se lasă la răcit 10-15 minute, după care se curăță de coajă și se taie cuburi de 1-2cm.
Cu 10 minute înainte să scoateți sfecla din cuptor, se pune ceapa tocată julienne la călit într-o lingură de ulei, într-o tigaie mare. Se lasă 2 minute. Se adaugă ficățeii tăiați la 2-3cm. Se amestecă și se lasă 10 minute. Se amestecă din când în când.
Se presară sare și piper după gust, usturoiul tocat mărunt, se amestecă și se lasă la foc mic mediu să scadă.
Când e gata sfecla, se adaugă în tigaie, se amestecă totul, se reglează de sare și piper și se mai lasă 5 minute.
Se servește cu mărar tocat deasupra și cu o mămăligă cremoasă.

