
O gustare rapidă, simplă și foarte gustoasă.
- Timp de preparare: 30 minute
- Cost: 50 lei
- Cantitate: 15 bucăți
- 30 biscuiți Tuk
- 200g mozarella
- 200g bacon afumat
- Ardei Jalapeno
- Zahăr brun

Eu am folosit biscuiți Tuk, dar se pot alege orice biscuiți cât timp sunt sărați și subțiri. Mai departe contează aroma (eu am luat simpli, cu sare) și mai ales forma și dimensiunea.
La fel, ardeiul Jalapeno poate fi proaspăt, tăiat rondele sau poate fi murat. Eu am folosit murat.
Se taie mozarella bucăți de dimensiunea biscuiților, doar puțin mai mici, groase de 0,5cm.
Se asamblează doi biscuiți între care puneți o bucată de mozarella și ardei Jalapeno. Se învelește totul într-o felie de bacon.
Opțional, se presară zahăr brun peste bacon. E bun și fără.
Se pun biscuiții pe hârtie de copt în tava cuptorului. Se pune tava la cuptor la 200 grade pentru 30 minute sau până se rumenește bine baconul.
Se servesc calzi.

