Cafea cu lapte, rece, de vară.
- Timp de preparare: 15 minute
- Cost: 20 lei
- Persoane: 1 normală
- Pahar: 500ml
- Tărie: 0%
- 2 lingurițe Nesscafe
- Înghețată de vanilie
- 200ml lapte
- Sirop de ciocolată
- Gheață
Aveți nevoie de un blender puternic, de bar. Pentru lapte, alegeți un lapte gras, eu am pus Lăptăria cu Caimac 4%.
Se pune în blender 1 lingură mare de înghețată de vanilie (merg și două), 4-5 cuburi de gheață, 2 lingurițe de Nescafe. Se toarnă laptele.
Aici puteți varia mult cu aromele. Puteți adăuga zahăr sau miere. Sau un sirop de vanilie (vezi Monin).
Se pornește blenderul în pulsuri să sfărâmați gheața. Se mixează relativ puțin.
Se toarnă sirop de ciocolată pe interiorul paharului. Se toarnă frappe și se mai adaugă cuburi de gheață. Se servește imediat.