- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 30 lei
- Persoane: 4 normale
- 5 ouă
- 2 cartofi roșii medii
- 1 ceapă
- Boia iute afumată (preferabil Pimenton)
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Se curăță cartofii de coajă și se taie cuburi de 0,5cm. Se toacă ceapa mărunt.
În tigaia în care se va face omleta se pun 2 linguri de ulei și se pun toți cartofii la prăjit. Se amestecă din când în când, se lasă 10 minute, să se rumenească.
Se adaugă ceapa, se amestecă și se mai lasă 3-4 minute. Se scoate într-un castron mare și se lasă să se răcească 5 minute.
Se bat ouăle bine, se presară boia iute afumată, sare și piper după gust. Nu vă zgârciți cu nici una dintre ele, se pune mai mult decât la o omletă normală, sunt mulți cartofi. Se amestecă bine.
Se toarnă ouăle bătute peste cartofii cu ceapă, se amestecă. Se toarnă totul înapoi în tigaia folosită.
Se lasă 5 minute la foc mic spre mediu. Dacă s-a închegat cât de cât la suprafață și mai ales dacă a crescut, se întoarce folosind o farfurie. Se mai lasă 5 minute.
Se scoate pe un platou, se lasă să se răcească câteva minute și se servește.