Quiche cu somon afumat si sparanghel
O tartă clasică franțuzească cu brânză, somon afumat și sparanghel.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 100 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • Aluat Pâte Brisée
  • 400g somon afumat
  • 500g sparanghel
  • 3 fire de ceapă verde
  • 2 fire de usturoi verde
  • 2 ouă
  • 350g mozarella
  • 200g Feta
  • 400g smântână 25%
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Quiche cu somon afumat si sparanghel

Quiche cu somon afumat si sparanghel

Se face un aluat Pâte Brisée, varianta sărată.

Se toacă ceapa și usturoiul la 1cm. Se rupe sparanghelul la jumătate, codița nu se folosește. Se taie la 2cm.

Se păstrează separat câteva cozi verzi de la ceapă.

Se taie somonul bucăți mici.

Într-o tigaie mare se pune puțin ulei și se călește 1 minut ceapa și usturoiul. Se adaugă sparanghelul. Se țin 5 minute, se tot amestecă, după care se ia de pe foc.

Într-un castron se amestecă 2 ouă, brânza și mozarella rase, smântâna, sare și piper după gust. Când s-au amestecat bine, se adaugă sparanghelul cu tot conținutul tigăii și se amestecă bine.

Se ia aluatul de la rece și se face o foaie. Se întinde foaia în forma de tartă, ca la tartă.

Se toarnă amestecul de brânză în trei straturi, între fiecare strat puneți bucățele de somon și se nivelează. Se pune tarta în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 45 de minute sau până se încheagă tot și se rumenește un pic.

Se scoate, se lasă 15 minute și se servește cu cozile de ceapă verde tocate mărunt deasupra.