- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 120 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 6 normale, 4 anormale
- 120ml sos soia
- 180ml sirop de arțar
- 3 căței de usturoi
- Ardei iute uscat
- 1 legătură pătrunjel
- Ulei de floarea soarelui
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Somonul se curăță de oase și se spală. Se taie fâșii groase de 4cm.
Într-un castron se amestecă sosul de soia cu siropul de arțar, puțină sare, 1 linguriță ardei iute uscat, piper după gust. Se adaugă și usturoiul zdrobit și se amestecă tot.
Se toarnă amestecul într-o tavă încăpătoare și se pun feliile de somon în sos cu pielea în sus. Se lasă 30 minute la frigider.
Se pune 1 lingură de ulei într-o tigaie mare care va merge și la cuptor. Se pune somonul în tigaie cu pielea în sus, se lasă 3 minute.
Se pune sosul rămas în tavă într-o cratiță mică.
Se întoarce somonul în tigaie cu pielea în jos. Se unge cu sos și se pune tigaia în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 20 minute.
Între timp, puneți cratița cu sosul rămas pe foc și aduceți la fierbere. Se dă focul la minim și se mai lasă pe foc 5 minute amestecând din când în când până se îngroașă.
Se scoate somonul din cuptor. Se pun feliile în farfurie și se mai pune sos deasupra. Se presară cu pătrunjel tocat și se servește.
Merge de minune cu un orez simplu și cu un vin alb, rece și sec. Taine de la Moșia Panciu e bun.