pulled pork
O friptură de porc făcută fâșii care se mănâncă precum un hamburger. O rețetă specific americană.
  • Timp de preparare: 6 ore (plus 1-2 zile de așteptare)
  • Cost: 70 lei
  • Persoane: 8 normale
  • 2kg spată de porc
  • 8 chifle
  • 100g zahăr brun
  • Boia dulce
  • Boia iute afumată
  • Semințe de fenicul
  • Chimen măcinat
  • 8 căței de usturoi
  • 3 cepe
  • 1/2 țelină mică
  • 350ml suc de roșii
  • 60ml oțet
  • Sos Worcestershire
  • Sos Tabasco
  • Muștar
  • Ulei de măsline
  • Salată Coleslaw
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
pulled pork

Primul pas este marinarea cărnii.

Se zdrobesc 4 căței de usturoi. Se zdrobesc semințele de fenicul în mojar. Se amestecă usturoiul și feniculul cu 50g zahăr brun, 2 lingurițe boia dulce, 1 linguriță boia iute afumată, 1 linguriță chimen, 1 lingură sare și piper după gust.

Se freacă bucata de carne pe toate părțile cu amestecul de condimente și se pune într-un castron acoperit la frigider. Să turnați toate condimentele, nu irosiți nimic. Se lasă la frigider minim până a doua zi, merge și două zile.

Se scoate carnea din castron și se lasă să stea măcar 30 de minute la temperatura camerei.

Se curăță și se taie 2 cepe în sferturi. Se curăță restul de 4 căței de usturoi și se taie jumătăți. Se curăță țelina și se taie cuburi mari.

Se pun cepele, usturoiul și țelina într-o tavă Jena. Se pune deasupra carnea și se pune tava cu capac la cuptorul preîncălzit la 130 grade pentru cel puțin 3,5 ore.

Se face o salată Coleslaw și se pune la rece.

Când mai e puțin și e gata carnea, faceți sosul. Într-o cratiță medie, se pune puțin ulei de măsline și se pune ceapa tocată mărunt la călit. Se lasă 1 minut. Se adaugă sucul de roșii, 1 lingură de oțet, 50g zahăr brun, 3 linguri sos Worcestershire, 1 lingură tabasco, 1 linguriță muștar, 1 linguriță boia iute afumată, sare și piper după gust. Se amestecă totul și se lasă să fiarbă la foc mic 1 oră.

Se scoate tava cu carne. Se scot legumele de sub carne și se aruncă. Se scurge zeama rămasă în tavă peste sos și se amestecă. Se reglează sosul de carne și piper și se toarnă peste friptură.

Se pune tava înapoi la cuptor, fără capac la 170 grade pentru încă 45-60 minute sau până se caramelizează sosul.

Se scoate tava și folosind două furculițe se rupe toată carnea în fâșii subțiri, fibră cu fibră. De aici vine pulled pork, se trage carnea.

Se amestecă totul cu sosul din tavă.

Acum asamblați sandwich-ul. Se taie chifla în jumătate, eventual aruncați din excesul de miez. Tot eventual, le puneți 5 minute la cuptor. Se pune salată coleslaw, deasupra se pune carne din belșug.

Peste, vă recomand dulceață de gogonele, este perfect gândită pentru asta. Sau un sos oarecare folosit pentru burgeri.

Se potrivește cu cartofi prăjiți și cu o bere rece. De exemplu Bere București de cartier – Dristor.