
- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 50 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 700g piept de pui dezosat, fără piele
- 300g făină 000
- 250ml lapte
- 10g praf de copt
- 300g cheddar
- 1 roșie medie
- Chimion
- Boia dulce
- Ardei iute uscat
- 1 cățel de usturoi
- 370g smântână 20%
- 1 legătură pătrunjel
- Ulei de floarea soarelui
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Se curăță puiul de eventualele cartilaje rămase. Se dă pe ambele părți cu chimion, boia dulce, ardei iute uscat, sare și piper.
Se pune la prăjit într-o tigaie, într-o lingură de ulei. Se lasă 4-5 minute pe fiecare parte, depinde cât e de gros. Se scoate separat.
Se rade cheddar. Se taie roșiile cuburi mici și se amestecă cu pătrunjelul tocat. Se pune smântâna într-un castron și se amestecă bine cu usturoiul zdrobit și cu sare.
Se amestecă făina, praful de copt și sare. Se adaugă laptele și o lingură de ulei, se amestecă totul până e un aluat omogen și nelipicios. Se împarte aluatul în 8 părți egale.
Se taie puiul felii subțiri de 0,5cm.
Se întinde fiecare bucată de aluat în formă de disc, mai subțire de 0,5cm. Se înțeapă cu o furculiță din loc în loc.
Se încinge ulei într-o tigaie, să fie cam 1cm de ulei adâncime.
Se pune discul de aluat în ulei și imediat, folosind un clește de bucătărie, se îndoaie la jumătate să stea doar jumătate în ulei. Se lasă 1-2 minute după care se întoarce pe cealaltă parte. Se scoate pe șervete de hârtie.
Se asamblează chalupa. Se pune sos de smântână, se adaugă cuburi de roșii și felii de pui. Se presară cheddar deasupra și se servește.

