Pui oriental cu iaurt
Pui cu iaurt și arome, o rețetă din Iran.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 60 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • 1kg pulpe de pui, dezosate fără piele
  • 170g iaurt 10%
  • 80g unt 82%
  • 1 ceapă mare
  • 1 ardei gras roșu
  • Semințe cardamom
  • 1 baton scorțișoară
  • Boia dulce
  • Ardei iute uscat
  • 2cm ghimbir proaspăt
  • 2 căței de usturoi
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Pui oriental cu iaurt

Pui oriental cu iaurt

Se toacă ceapa mărunt. Se taie ardeiul gras șuvițe de 3cm. Se toacă mărunt ghimbirul. Se zdrobește și se toacă usturoiul.

Se taie puiul cuburi de 2-3cm. Se pune la călit într-o tigaie mare, într-o lingură ulei de măsline. Se lasă 1 minut pe fiecare parte, cât să prindă puțin culoare. Nu aglomerați tigaia, lucrați în tranșe, se scoate separat.

În grăsimea rămasă se pune untul la topit. Se pune ceapa, ardeiul, 10 semințe de cardamom și batonul de scorțișoară. Se amestecă tot și se lasă 5 minute sau până ceapa e aurie.

Se adaugă ghimbirul, usturoiul, boiaua și ardeiul iute uscat. Se pune sare și piper după gust, se amestecă și se lasă 2-3 minute, amestecați din când în când.

Se adaugă puiul înapoi, se amestecă și se lasă 5 minute.

Se adaugă iaurtul treptat și se tot amestecă. Se pune capacul și se lasă 30 minute la foc mic.