quesadilla cu pui
O mâncare specific spaniolă. În principiu se face cu brânză, de aici și quesa din denumire.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 1kg pulpe de pui dezosate, fără piele
  • 8 tortilla
  • 250g smântână grasă
  • 400g mozarella
  • Sos Sriracha
  • Ulei de măsline
  • Sare, piper proaspăt măcinat
quesadilla cu pui

quesadilla cu pui

Am mai făcut Quesadilla în varianta în care brânza a fost în prim plan. Bun, dar…nu cine știe ce.

Varianta de azi are mult mai mult gust, și de la pui și de la Sriracha.

Se taie pulpele de pui cuburi de 2-3 cm. Se presară sare și piper peste ele, se amestecă și se lasă 10-15 minute. Se pun la călit într-o tigaie mare, fără ulei. Lucrați în tranșe, nu aglomerați tigaia. Se rumenesc pe ambele părți și se scot separat.

Se amestecă smântâna cu 1-2 linguri de sos Sriracha și piper proaspăt măcinat. După gust.

Se rade mozarella.

Se asamblează fiecare quesadilla pe rând. Se pune o tortilla pe blad. Se unge cu 1-2 linguri de smântână cu Sriracha. Se așează bucăți de pui, se presară mozarella din belșug. Se pune a doua tortilla deasupra și se presează bine.

Într-o tigaie mare unsă cu foarte puțin ulei, se pune quesadilla la prăjit. Se lasă cam 2-3 minute pe fiecare parte, se scoate pe farfuria de servire.

Se servește tăiată triunghiuri ca o pizza.