Nici nu știu ce e asta. Desert sau conservă?
- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 40 lei
- 2kg gutui (6-7 gutui medii)
- 1 lămâie
- 500g zahăr alb
- 100g zahăr brun
- 1 păstaie de vanilie
- 1 linguriță scorțișoară măcinată
- 4-5 borcane de 200ml
Se spală bine gutuile, se îndepărtează puful. Se taie gutuile în sferturi sau în șase și se pun la fiert în apă să le acopere. Nu se curăță coaja, semințele, cotorul, nimic, se pun cu totul.
Se fierb cam 60-70 de minute. Se încearcă dacă sunt fierte zdrobindu-se cu furculița. Să fie pastă.
Se scot bucățile de gutui și se curăță de semințe și alte chestii negre. Coaja se lasă. Se pun într-un vas împreună cu zeama de lămâie.
Zeama rămasă în oala de fierbere se scurge prin sită și se păstrează.
Se bagă mixerul în gutui și se fac pastă. Se adaugă zahărul, scorțișoara și ce se curăță de pe păstaia de vanilie și se mixează bine.
Se pune înapoi compoziția în oală împreună cu zeama scursă (sau parte din ea) și se fierbe în continuare la foc mediu cam 30 de minute, să scadă.
Se bagă în borcane direct sau se servește împreună cu miez de nucă și biscuiți.