zuchini cu mozarella si parmezan
O rețetă vegetariană de vară.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 50 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 3 zuchini medii
  • 1 roșie mare
  • 250g mozarella fresca
  • 250g mozarella
  • 100g parmezan
  • 100g spanac baby
  • 1 legătură busuioc proaspăt
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
zuchini cu mozarella si parmezan

Original, rețeta e cu courgette. Courgette sunt tot zuchini dar culeși tineri, de mărimea unui trabuc. Nu am găsit, am folosit zuchini normali.

Se spală zuchini, se taie capetele. Se taie feliuțe foarte subțiri. Folosiți un peeler pentru cartofi. Se lasă feliile pe șervete de hârtie să se zvânte.

Într-o tavă se pune puțin ulei de măsline. Se așează o treime din cantitatea de felii de zuchini, alegeți-le pe cele mai groase.

Se presară puțină sare, puțin piper. Se așează un rând de felii subțiri de mozarella. Deasupra puneți un rând de felii subțiri de roșii iar peste presărați o treime din cantitatea de parmezan.

Așezați încă o treime de felii de zuchini, puneți puțină sare și puțin piper, puneți și o treime din parmezan. Deasupra puneți spanacul spălat și scurs iar deasupra un rând de felii de mozarella fresca.

Așezați restul de felii de zuchini, puneți restul de parmezan.

Se pune tava la cuptorul încins la 180 grade pentru 45 de minute. Pe la jumătatea timpului, scoateți tava și scurgeți din zeamă.

Se scoate, se lasă 10 minute să se răcească un pic.

Se servește busuioc tocat deasupra. Merge și cu smântână grasă și cu o salată de roșii.