O rețetă tipic siciliană, deși se regăsește și în bucătăria italo-americană.

O rețetă tipic siciliană, deși se regăsește și în bucătăria italo-americană.

  • Timp de preparare: 2 ore
  • Cost: 30 lei
  • Persoane: 4 normale

  • 800g vrăbioară (6 felii subțiri)
  • 100g parmezan
  • 60g pesmet
  • Busuioc uscat
  • 4 căței de usturoi
  • 700ml suc de roșii
  • Ardei iute uscat
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
braciole de vita

Braciole, vezi pe Wikipedia, sunt bucăți subțiri de carne, de vită sau porc. În Sicilia, braciole sunt făcute involtini, unde involtini înseamnă orice tip de preparat făcut rulou.

Se poate găti și cu vită și cu porc. Dar mult mai interesant este cu vită, mai precis cu vrăbioară fiindcă e singura variantă în care carnea se poate bate foarte subțire.

Se vorbește cu măcelarul să taie vrăbioara cât mai subțire. Dacă e bun, îi iese sub 1 cm. Se iau feliile și se bat până ies foiță. Se folosește ciocanul de șnițele cu partea fără zimți.

Se amestecă parmezanul, pesmetul, 2-3 linguri de busuioc uscat, usturoiul tocat mărunt, sare și piper după gust.

Se întinde fiecare felie de vrăbioară pe blat, se presară din belșug din amestecul de parmezan și se rulează. Iese un rulou care se leagă la fiecare capăt cu câte o bucată de sfoară.

La final, ar trebui să vă rămână 4-5 linguri de amestec de parmezan. Păstrați-l.

Se pun vrăbioarele rulate, braciole adică, la prăjit într-o cratiță adâncă la care să aveți și capac, în puțin ulei de măsline. Se prăjesc 1-2 minute pe fiecare parte, până se rumenesc un pic.

Se toarnă deasupra sucul de roșii, se adaugă sare și piper după gust. Se pune și ardei iute după gust și se lasă la foc mediu 45 de minute, cu capac. Se mai întorc braciole din când în când.

Ar trebui ca sosul să scadă bine în timpul ăsta.

Se presară restul de amestec de parmezan, se amestecă ușor și se servește.

Merge pe pat de spaghetti simple. Și un vin roșu și sec lângă, un Prințul Matei 2013 e perfect.