- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 30 lei
- Persoane: 4 normale
- 700g carne de vită tocată (carne de lucru sau antricot)
- 700g cartofi
- 2-3 roșii
- 2 felii pâine
- 1 ceapă
- 1 ou
- 1 legătură pătrunjel
- Sumac
- Chimion
- Ardei iute uscat
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Köfte vine de la persanul Kufta care înseamnă “a toca”. Si de la köfte vin chiftele, asta ca să vedeți de unde avem noi chifteluțe. Mai multe despre chiftele de inspirație otomană vezi pe Wikipedia .
Ce e specific la chiftelele turcești este bineînțeles aroma. Dacă puneți ardei iute uscat, sumac și chimion ies turcești, dacă nu, ies chiftele. E ca în bancul cu polițistul și pompierul, nu îmi permit însă să îl zic pe post.
Se toacă pătrunjelul, se toacă ceapa. Se sfarâmă miezul de pâine.
Se curăță cartofii, se taie pe lat în felii de 1 cm. Se stropesc cu puțin ulei de măsline și se presară sare grunjoasă. Se pun la cuptor la 180 grade, pe hârtie de copt pentru 30 minute.
Se amestecă carnea cu pătrunjelul, ceapa, miezul de pâine și ouăle. Se adaugă sare și piper după gust. Se pune 1 linguriță de sumac și jumătate de linguriță de chimion. Ardei iute uscat se pune după gust. Se amestecă totul și se pune la frigider 30 minute.
Se formează chiftelele. Se așază fiecare chiftea peste câte un cartof, deasupra o feliuță de roșie, totul prin cu o scobitoare.
Se pune înapoi la cuptor pentru o oră.
Se servește fierbinte, merge cu ayran.