Crostini con Filetto di Manzo e Salsa di Parmigiano
Aperitive italiene, cu brânză de capră, mușchi de vită și un sos extraordinar cu vin și parmezan.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 60 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • 500g mușchi de vită
  • 150g unt 82%
  • 6 căței de usturoi
  • Busuioc proaspăt
  • Cimbru uscat
  • 1 baghetă
  • 150g brânză de capră cremoasă
  • Miere
  • 120ml vin alb
  • 300ml smântână de gătit 35%
  • 50g parmezan
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Crostini con Filetto di Manzo e Salsa di Parmigiano

Am folosit partea din coada mușchiului.

Se dă mușchiul cu sare și piper pe toate părțile. Se pune într-o tigaie. Se pune 100 de unt, bucăți, deasupra, se pune busuiocul tocat, usturoiul întreg și necurățat, și cimbru de jur împrejur. Se pune tigaia la 200 grade pentru 20 minute. Se scoate și se lasă 10 minute înainte de a o tăia.

Între timp faceți sosul. Se folosește tigaia în care a stat mușchiul, cu tot ce a rămas în ea. Se pune pe foc, se adaugă vinul și se curăță tigaia. Se lasă la fiert 5 minute sau până scade.

Se adaugă 50g unt, se amestecă și se mai lasă 2 minute.

Se toarnă smântâna treptat, se amestecă și se aduce la fierbere. Se dă focul la minim și se mai lasă 5 minute.

Se scot cățeii de usturoi și se storc în sos.

Se adaugă parmezanul ras, se reglează de sare și piper.

Se amestecă brânza de capră cu 2 lingurițe de miere și puțină sare.

Se prăjesc feliile de baghetă. Se ung cu amestecul de brânză de capră. Se așează deasupra câte o felie subțire de mușchi și se presară sos.