O rețetă mexicană clasică. Un fel de șaorma dar cu alt gust.
- Timp de preparare: 1 oră (plus o zi de așteptare)
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- 1kg pulpă de vită
- 100ml ulei de măsline
- 100ml sos soia
- 2 lime
- Ardei iute uscat
- Chimion
- 1 legătură ceapă verde
- Zahăr brun
- 4 cepe mici
- 2 ardei gras (unul roșu, unul galben)
- 8 tortilla
Una dintre cele mai clasice și cunoscute rețete mexicane, Fajitas de vită este un fel de mâncare simplu de făcut și ieftin. Vezi povestea pe Wikipedia și rețeta pe Wikibooks .
Se face întâi o marinadă: se amestecă uleiul de măsline cu sosul de soia, sucul de lime, ardei iute uscat după gust, 1 linguriță chimion, 3 lingurițe zahăr brun și ceapa verde tocată mare. Se pune totul în blender și se face pastă.
Se pune carnea feliată și unsă cu marinada asta într-un vas acoperit, la rece, până a doua zi.
Se scoate carnea și se lasă la temperatura camerei 1-2 ore. Se pune pe plită și se pârlește la foc mare câte 5-7 minute pe fiecare parte. Se scoate separat și se pune într-un vas acoperit.
În altă tigaie, se pune un pic de ulei și se călesc ardeii curățați și tăiați julienne, ceapa tăiată julienne, la grămadă, cam 4-5 minute. Să se înmoaie un pic și să se vadă câteva urme de arsură pe ei.
Se taie carnea fâșii cât mai subțiri și se amestecă cu ardeii căliți.
Se servește pe tortilla, împreună cu sos Salsa Fresca și guacamole .