Ficat de vita cu gem de ceapa
O rețetă rapidă cu arome dulci de ceapă și vin.
  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 60 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 800g ficat de vită
  • 4-6 felii de prosciutto crudo
  • 40g făină
  • 200ml vin Marsala
  • 50g unt 82%
  • 600g ceapă roșie
  • Boabe de ienupăr
  • Cimbru uscat
  • 100ml oțet de vin roșu
  • 125g zahăr brun
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Ficat de vita cu gem de ceapa

Se curăță ceapa și se taie julienne subțire. Se zdrobesc 10 boabe de ienupăr.

Se pune ceapa, ienupărul, cimbru uscat, sare și piper după gust într-o cratiță. Se pune pe foc mare și se lasă 10 minute amestecând aproape continuu să nu se ardă. Când s-a înmuiat se adaugă oțetul, 100ml de apă și zahărul. Se amestecă și se lasă 5 minute cu capac la foc mediu.

Se ia capacul și se mai lasă 15-20 minute sau până scade bine. Se amestecă din când în când.

Între timp, se taie ficatul felii groase de 1,5cm. Se scot zgârciurile și membrana, se pun feliile la uscat pe șervete de hârtie.

Se pune o lingură de ulei în tigaie și se pun feliile de prosciutto. Se prăjesc 1-2 minute până devin crocante, se scot separat.

Se dau feliile de ficat prin făină și se pun în tigaie, eventual cu extra ulei. Se lasă 1-2 minute pe
fiecare parte.

Se pun feliile de ficat și prosciutto într-o tavă la cuptor la căldură mică, doar să rămână calde.

În tigaie, peste urmele prăjirii se toarnă vinul. Se fierbe 5 minute până începe să se reducă. Se adaugă untul, se topește, se amestecă tot. Se reglează de sare și piper.

Se servește imediat. O felie de ficat cu o felie de prosciutto deasupra, gem de ceapă și sos picurat peste. Merge și un piure de cartofi, la fel picurați sos peste el.