Un desert ușor, de vară.
Un desert ușor, de vară.
- Timp de preparare: 30 minute (plus 2 ore așteptare)
- Cost: 30 lei
- Persoane: 4 normale
- 250ml smântână de gătit 35%
- 250g ricotta
- 50g zahăr pudră
- 1 lămâie
- Biscuiți de ovăz
- Zmeură
O rețetă inspirată de la Exarhu . Nu am avut cantuccini și am facut-o mai dulce, dar în rest e aceeași idee.
Se amestecă ricotta cu 50ml smântână de gătit și 25g zahăr pudră. Se mixează bine până iese cremos.
Se bat restul de 200ml de smântână cu celelalte 25g zahăr pudră și se face o frișcă .
Se pune frișca peste ricotta, se adaugă și coaja rasă de lămâie și se amestecă totul, ușor, cu o lingură.
Se pune în pahare, intercalați niște zmeură din când în când. Deasupra puneți biscuiți rupți în 4-5 și încă 2-3 zmeură.
Se pune la rece, acoperit, pentru 2 ore înainte de servire.