Aproape niște papanași. Dar mai pufoși și cu multă brânză.
Aproape niște papanași. Dar mai pufoși și cu multă brânză.
- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 20 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 750g brânză dulce de vaci
- 2 ouă
- 100g zahăr
- 70g griș
- Esență de vanilie
- Făină
- Zahăr pudră
- Ulei de floarea soarelui
Se bat ouăle cu zahărul până se fac cremă. Se adaugă brânza și o lingură de esență de vanilie și se amestecă totul bine folosind un tel tare sau chiar o furculiță. Trebuie să fie totul bine amestecat.
Se adaugă grișul treptat și se tot amestecă să se distribuie în toată brânza. Se lasă să stea 30 minute.
Se formează gogoșile groase de 3 cm și mai plate. Se dau prin făină.
Se prăjesc gogoșile în ulei încins câteva minute pe fiecare parte până se rumenesc. Se scot pe șervete de hârtie să se scurgă de ulei.
Se servesc calde cu zahăr pudrat deasupra. Merge și o dulceață de aronia peste.