Dacă v-ați săturat de aluaturi și de făină, uite o variantă de plăcintă cu griș. Fiți liniștiți, îngrașă la fel.
- Timp de preparare: 2 ore
- Cost: 30 lei
- Persoane: 8 normale
- 700g brânză de vaci
- 75ml lapte
- 120g stafide
- 2 ouă
- 75g griș
- 40g de unt sau chiar mai puțin
- 2 linguri de smântână
- 150ml sirop de arțar
- 50ml rom Bacardi Black
- Un praf de sare
Se pun stafidele la fiert, la foc mic. Doar un mic clocot, după care se scurg și se pun la răcit.
Se bat ouăle, se adaugă sirop de arțar, laptele și grișul. Se amestecă bine să se omogenizeze. Se adaugă și brânza, smântâna și stafidele, se amestecă totul. Aici e important, trebuie amestecat foarte bine, altfel brânza va face cocoloașe. Băgați mixerul dacă cu telul nu face față.
Se topește untul, să nu se ardă. Se pune compoziția în tavă, pe hârtie de copt. Deasupra se unge cu pensula untul topit. Dacă e prea moale compoziția pentru pensulă, se lasă un pic la cuptor și după se dă cu pensula.
Se pune la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 1 oră sau până se rumenește.
Se răcește și se presară zahăr pudră înainte de servire.