
Cartofi cu sos de ceapă, o rețetă din Spania.
- Timp de preparare: 1 oră
- Cost: 20 lei
- Persoane: 4 normale
- 1kg cartofi
- 1 ceapă
- 4 căței de usturoi
- 1 ardei gras
- 30g făină
- 120ml vin alb
- Cimbru uscat
- Busuioc proaspăt
- Fulgi de chilli
- 800ml supă de legume
- Ulei de măsline
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Se curăță (sau nu) cartofii și se taie cuburi de 2cm. Se toacă ceapa julienne. Se toacă mărunt ardeiul gras. Se toacă usturoiul.
Într-o tigaie mare, în 2-3 linguri de ulei, se pune ceapa, usturoiul și ardeiul gras la călit. Se tot amestecă, se lasă 5 minute.
Se adaugă făina, se mai lasă 2 minute și se tot amestecă.
Se adaugă vinul, cimbru uscat și fulgi de chilli. Se amestecă și se lasă la fiert 2 minute.
Se adaugă cartofii. Se pune sare și piper după gust și se amestecă tot. Se toarnă și supa de legume și se aduce la clocot.
Se pune capacul, se dă focul la mic-mediu și se lasă 20 de minute.
Se servește imediat, cu busuioc tocat deasupra.