Spaghetti con ricotta e pesto di pistacchi
Spaghetti cu un sos ușor cu ricotta, fistic și busuioc.
  • Timp de preparare: 45 minute
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • 500g spaghetti (Molisana)
  • 4 legături busuioc
  • 500g ricotta
  • 2 căței de usturoi
  • 50g parmezan
  • 150g fistic crud, curățat
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Spaghetti con ricotta e pesto di pistacchi

Puneți o oală cu apă cu sare la fiert.

Până dă în clocot, faceți pesto. Se pune fisticul în blender și se mărunțește bine. Se adaugă frunzele de busuioc, usturoiul și parmezanul, două linguri de ulei, se face totul pastă.

Se pune pesto în castronul de servire, se amestecă cu ricotta să fie omogen. Se reglează de sare și piper.

Între timp, se pun pastele la fiert, cât scrie pe ambalaj. Se scurg și se pun peste pesto cu ricotta, se păstrează o cană de apă.

Se amestecă pastele cu sosul, se reglează grosimea sosului folosind apa de la paste.

Se servește imediat, cu busuioc sau pătrunjel deasupra și extra parmezan.