Ardei umpluti cu cartofi dulci
Ardei umpluți cu un amestec total neașteptat, cartofi dulci și fasole neagră.
  • Timp de preparare: 90 minute
  • Cost: 50 lei
  • Persoane: 6 normale, 4 anormale
  • 6-7 ardei grași
  • 1 ceapă roșie
  • 2 cartofi dulci medii
  • 100g spanac baby
  • 425g fasole neagră (1 conservă)
  • 300ml suc de roșii
  • 180g orez brun integral
  • 3 căței de usturoi
  • Chimion
  • Boia dulce
  • 100g brânză Gruyere
  • 1 legătură de coriandru
  • Ulei de măsline
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
Ardei umpluti cu cartofi dulci

Am folosit ardei grași românești, de grădină. Merge și cu ardei roșii sau verzi, dar parcă nu e același gust.

Se pregătește orezul. Se pun 300ml apă la fiert, cu puțină sare. Când a dat în clocot, se toarnă orezul, se amestecă scurt și se lasă la foc mic, cu capac pentru 11 minute. Se oprește focul, se lasă cu capac în continuare 15 minute.

Se curăță cartofii dulci și se taie cuburi. Se toacă ceapa mărunt. Se clătește bine și se scurge fasolea din conservă. Se rade brânza Gruyere.

Se taie capacele ardeilor, cam 1cm. Se curăță ardeii de cotor și de semințe, se pun în cratiță, cu deschizătura în jos. Se pune cratița la cuptor la 200 grade pentru 15 minute. Se scot din cratiță.

Se curăță capacele de ardei de codiță și de cotorul rămas și se toacă mărunt. Se pun ardeii și ceapa la călit într-o tigaie mare, în 2 linguri de ulei. Se lasă 2-3 minute. Se adaugă cartoful copt și usturoiul tocat, se amestecă, se lasă 5 minute. Se adaugă spanacul, se amestecă și se mai lasă 2 minute, amestecați din când în când.

Se adaugă orezul fiert (și scurs dacă a mai rămas apă), fasolea scursă, coriandru tocat mărunt, sucul de roșii. Se pune o linguriță de chimion și una de boia. Se amestecă tot. Se reglează de sare și piper, se amestecă tot.

Se ia de pe foc. Se adaugă mare parte din brânza rasă, se amestecă tot.

Se umplu ardeii cu amestecul de cartofi dulci. Se presează restul de brânză deasupra și se pun în cratiță, cu deschizătura în sus. Se toarnă 100ml de apă pe lângă ei și se pune cratița la cuptor la 200 grade pentru 30-45 minute sau până se rumenește brânza.

Se servesc calzi, eventual cu smântână sau iaurt deasupra.