
- Timp de preparare: 3 ore
- Cost: 70 lei
- Persoane: 6 normale, 4 anormale
- 1kg piept de curcan
- 2 morcovi
- 1/2 țelină medie
- 1 ceapă
- 1 ardei kapia
- 2-3 căței de usturoi
- 1 lingură untură
- 250g piept de porc afumat
- Boabe de ienupăr
- Chimen semințe
- Boia dulce
- Boia afumată
- Cimbru uscat
- Fulgi de chilli
- Foi de dafin
- 500ml vin roșu
- 3-4 cartofi roșii
- Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat

Se curăță morcovii și țelina, se toacă cuburi mici. Se toacă ceapa julienne. Se curăță ardeiul de cotor și de semințe, se toacă cuburi mici.
Într-o cratiță mare, într-o lingură de untură se pune o linguriță de boabe de ienupăr și o lingură de semințe de chimen la călit. Se lasă 1 minut.
Se adaugă pieptul de porc tăiat cuburi mici, se amestecă și se lasă 2 minute.
Se adaugă curcanul tăiat cuburi de 2-3cm, se amestecă și se lasă 5-7 minute. Se amestecă din când în când să se călească pe toate părțile.
Se adaugă usturoiul zdrobit și tocat, morcovii, țelina, ceapa și ardeiul. Se pune sare și piper după gust, se pun fulgi de chilli după gust, se amestecă și se mai lasă 3-4 minute.
Se pune o lingură cimbru uscat, o lingură de boia dulce și o jumătate de lingură de boia afumată. Se amestecă tot și se pun 2-3 foi de dafin la fundul cratiței. Se toarnă vinul și 750ml de apă, cât să fie lichid să acopere tot. Se pune capacul și se aduce la fierbere.
Când a dat în clocot, se dă focul la mediu mic și se lasă 30 minute. După, se mută cratița cu capac în cuptor la 180 grade și se lasă 60 minute.
Se curăță cartofii și se taie cuburi de 2cm. Se pun în cratiță, se amestecă ușor. Se pune cratița înapoi în cuptor, cu capac, încă 60 minute.
Se scoate din cuptor și se lasă să stea 15 minute înainte de servire. Merge cu pâine proaspătă și eventual cu puțină smântână.

