Un pește de care nu am auzit până acum, dar nu am găsit șalău 🙂 . De fapt e cod negru. Destul de bun, dar fără gust, ca orice cod. Așa că să îi dăm gust.
- Timp de preparare: 2,5 ore (fără răcire)
- Cost: 40 lei
- Persoane: 4 normale
- File de Saithe (cât să iasă 4 felii de 12×12 cm)
- 1 lămâie
- 3-4 linguri ulei de măsline
- 100ml rom Amaretto Gliffard
- 1 ardei gras roșu
- 8 felii de bacon crud afumat
- Oregano
- Piper proaspăt măcinat
Se spală fileul și se taie bucăți de 12×12 cm.
Se rulează fileurile cu ardei gras roșu la mijloc. Se înfășoară în câte 2 felii de bacon fiecare și se așează într-o tavă de Jena.
Se toarnă zeama de lămâie, uleiul de măsline și amaretto. Se presară piper proaspăt măcinat și oregano măcinat și se pune la cuptor cu capac la 200 grade timp de 1,5 ore.
Se ia capacul și se lasă la cuptor în continuare la 170 grade pentru încă o oră. Se întorc fileurile din când în când pentru a se rumeni baconul pe toate părțile.
Se servește imediat, cu puțin sos deasupra. Merge și un vin alb bun și rece, Louis Latour Chardonay.